cergă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 193 / Pl: ~rgi și -rge / E: tc çerga, mg cserge, bg черга] 1 Țesătură de lână cu care se acoperă țăranii când se culcă sau care se așterne pe pat. 2 (Olt; spc) Pătură. 3 (Ban) Coviltir.

CERGĂ subst. 1. Cerghescul, VI. munt. 1640 (BCI V 192). 2. Cerguță, V. (Isp IV¹). 3. Cf. Cergăul ss. ard.

cergă, cergi, s.f. Pătură groasă țesută din lână: „Se gânde la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar, 1980: 110). ■ (clasificare după utilizare) Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat. ■ (onom.) Cergă, Cerguță, nume de familie în jud. Maram. – Din bg., srb. cerga (DEX); din tc. çerge, cerga „cort mic” (Șăineanu, DLRM); lat. serica (Berneker, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. cserge (Bakos, 1982).