cărpiniță sf [At: LIUBA – IANA, M. 37 / V: ~pen~ / Pl: ~țe / E: carpen + -iță] Arbore scund, cu scoarța netedă, cenușie, cu frunze ovale, mici, dințate și cu flori în amenți Si: carpen (3) de pietriș, jinag, grăbar, sfineac (Carpinus orientalis).

CĂRPINIȚĂ, cărpinițe, s. f. Arbore scund cu scoarță netedă, cenușie, cu frunze ovale, mici, dințate și cu flori în amenți (Carpinus orientalis). – Carpen + suf. -iță.

cărpiniță s. f., g.-d. art. cărpiniței; pl. cărpinițe

CARPINUS L., CARPEN, fam. Betulaceae. Gen originar din Europa, Asia, America Centrală și de N, cca 30 specii, arbori și arbuști cu scoarță netedă, cenușiu-închisă, formează ritidom la bătrînețe. Muguri fuziformi. Frunze încrețite, ovat-eliptice, ascuțite, acut-dințate, verzi-închis, pe dos dispers-păroase, așezate distih, cu 7-24 perechi de nervuri. Flori (apar o dată cu frunzele) unisexuat-monoice, în amenți pendenți, cei masculi cu numeroase stamine fără perigon, la bază înveliți într-o bractee păroasă, cei femeli cu solzi membranoși, formați din 2 ovare, fiecare cu cîte un perigon denticulat îngust. Fructul, achenă turtită, muchiată.

CĂRPINIȚĂ s. (BOT.; Carpinus orientalis) (Ban. și Olt.) sfineac.