Cara-Bogdan m. nume ce Turcii dedeau Moldovei (lit. Bogdan cel Negru; cf. Cara-Iflac). V. Bogdan.

Cara-Iflac m. nume dat de Turci Țării Românești și locuitorilor ei. [Turc. KARA YFLAK, lit. Român negru (după care s’a modelat gr. Mavrovlah), adică supus, subjugat, după valoarea simbolică a acestei colori la numirile etnice turco-tătare].

Cara... V. Kara...

CARA < tc. kará „negru”, adj. ce intră în compunerea multor nume de persoană la popoarele balcanice sub influența otomană, în compuse: 1. Carabaș, „oaie cu bot negru”, literal, „cap negru” (Enc) și o specie de pescăruși (Păs).; Cărăbaș, mold. 2. *Carabat < gr. ϰαραταζάϰι, „cufundar” (pasăre): Carabatescu (act.); Carabei, (Șchei III); -ești ceată de moșneni (16 B VI 41); 3. Caracal ( < tc. Kara-kalé „cetate neagră”) oraș oltean cf. însă m-rea Caracálu din m-tele Athos, de la care ar fi putut veni numele orașului nostru, dacă i-ar fi aparținut cumva ca danie domnească; Caracal, țig. (16 B 1 34); Căracăl cătun (Mus), numit după vreo persoană, acolo nefiind vreo cetate. 4. Caracaș „sprîncene negre”, fam., mold. cf. tc., Karakaš, pașă de Buda (Costin); – b. (Sd XVI; VT); Cărăcaș (Băr I). 5. Caragea < tc. karadjá „negrișor”; – boier + 1523 (P Gov f° 14); Ioan-Vodă Caragea; Caraja, comis, 1426 (Ț-Rom 149); + li Ioan L. Carageale scriitorul; 6. Caragiani ar. zis Caraiani „Ioan cel negru” sau Caraioani (Fil C 255). 7. Caraghiuzel (< tc. karaghüzel „brunet frumos”) m. stolnic (16 A III 10; Iorga V 158; Sd V) zis și Caraghizeal (17 A II 254) și Carachiazel (16 A III 179). 8. Caraciomag, T. (D Buc) Caragos (17 B IV 142) < tc. karagöz (?). 9. Caraochea, olt. (17 B I 334); Caraochi din Bujorani (16 B IV 314); – Stroe (16 B VI – traducere pe jumătate a n. turc. karagöz „ochi negru”. 10. Formarea de nume compuse s-a produs atît în limba romînă cît și în (aromînă): Caramzulescu, Caranton,(Cat gr I); Cara Dima, Caramitru, Caramea, Carapancea, Carastan, Caravasile etc. Cf. Caramulea Țîru (BCI IX 114); Carapotom (?), I. (17 A II 224); Caravlah, v. Vlah.