Calmuci m. pl. popor de rassă mongolă, locuește în Altai, iar vr’o 100.000 dintr’înșii trăesc în Rusia, în stepa cea mare de lângă cursul inferior al Volgei. Calmucii intrară în Muntenia cam pe la 1812, lăsând Bucureștenilor impresiunea de antropofagi, poporul văzând în genere niște canibali în neamurile tătărești.

CALMUC etnic, popor tătăresc. 1. Calmîcu, I. (Bîr II). 2. Calmăș (Sur XXIV), din pl. calmăși < calmuc; Calmășul (17 Â III 87); – Gav. (Buc); Ioan fiul lui Toader Calmășul (vornic den Cîmpulung), dragoman al Porții, își greciză numele, ca Domn: „Ioan-Vodă Calimachi”, după al poetului elen Callimachos. 3. Calmoșul, T., mold., 1661, zis și Calmușul (Sd V 231). 4. Calmuș. 5. Calmuț, Ioan. 6. Cf. Calmuțchi (Băl VI) și Calmuschi (Arh); Calmățchi, Toader, 1759 (M Put 190).