Calafat (Insula) f. V. Independența.

Calafat n. comună urbană în Județul Doljiu, port pe Dunăre, de mare importanță strategică: 8000 loc. Monumentul Independenței; catedrala sfântului Nicolae. Oraș vechiu, întemeiat de Genovezl. Aci s’au dat mai multe lupte între Ruși și Turci (1828 și 1853); în campania, din 1877, Calafatul fu aparat de armata română în contra Turcilor. [It. CALAFATO, cel ce călăfătuește o corabie: termen de marină genoveză].

Calafat (nume de loc) s. propriu n.

CALAFAT, oraș în jud. Dolj, port pe stg. Dunării; 20.542 loc. (1991). Expl. de argile, nisipuri și pietrișuri. Filatură și țesătorie de bumbac; întreprinderi de prelucr. metalelor, electrotehnice, de mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă), de mobilă și alim. (morărit și panificație, zahăr, conserve de legume, lapte praf, unt). Menționat documentar din 1424. Declarat oraș în 1855. C. a avut rol tactic și strategic în timpul Războiului de independență (1877-1878), cînd a devenit teatrul primelor schimburi de focuri de artilerie între oastea română și cea turcească. Muzeu de istorie, de artă și etnografie. Monumentul „1877”.

CALAFAT subst., numele unui preparat cu smoală (DLR); cf. it. calafato „cel ce smolește vasele”, < gr. ϰαλαφάτης. 1. – mold.; Preda Calafat-Săndulescu, 1829, olt. (AO III 142); 2. Calafati, Gh., neg. (Cat gr. I); orașul Calafat va fi primit numele unui întemeietor din epoca dominației bizantine la Dunăre, între anii 1005 – 1185; cf. supranumele împ. bizantin Mihail Kalafates (1041 – 1042).