BĂLAC,-IU, din adj. băl (alb) + suf. -aciu (Has), sau în legătură cu vb. a bălăci. 1. Bălac pren. (AO XVIII 474); -a, Voica, în baladă (Pasc 239). 2. Bălaciu b. (16 B III 237); Bălaci ar (Cara); – munt. (17 B IV; mold. (16 A III 314; 17 A IV 126); olt (AO III 139, XI 217); din 1665 (Has); – Sava (Băl V). 3. Bălacea t. (17 A II 256). 4.. Bălaci, patru sate; Bălăcița s. 5. Bălăcel, (AO XIV 106). 6. Bălăceanu, C-tin, aga, din Bălaci; – Giaicu, la 1400 alb. (Has); Bălăc/escu, C., poetul; – fam. (Î Div); -esti s.; Bălăcioiu (Sd XVI). V. art Bălaciu și Bălăceni de A. Nour (RI XVIII 19-27).