bute s.f. I 1 Recipient de capacitate mare, din doage de lemn prinse în cercuri de lemn sau de fier, închis la capete cu două funduri, utilizat pentru conservarea lichidelor; butoi. Vinul curgea din butii sparte (EMIN.). ◊ Expr. A face burta butie și gura pîlnie sau a fluiera în bute = a fi mare bețiv. Vorbește ca din bute = vorbește gros (și înfundat). A se duce (sau a merge) (ca vinul stricat) din bute în bute = a merge din rău în mai rău. A fi bute de ceva = a fi tobă de ceva. (adv.) Umflat bute = umflat foarte tare, gata să crape. A dormi bute = a dormi buștean. A lega bute = a lega burduf, cobză pe cineva. ◊ Compar. (sugerează ideea de volum, de grosime mare) Biata babă era umflată cît o bute (CR.). 2 (în trecut) Unitate de măsură variabilă și instrument de capacitate pentru lichide între 40 și 200 de vedre. ♦ Conținutul acestui recipient. Putea să înghiță în largele sale pîntece atîtea vedre cît și o butie de la Dealul-Mare (ODOB.). ◊ Compus: (pop.; s.m. invar.) suge-bute = bețivan. II Analog. 1 Rezervorul de benzină al lămpii de siguranță întrebuințate în mină. 2 (la pl.) Stîlpii principali de susținere a eșafodajului unui tunel în construcție; (și la sg.) fiecare dintre acești stîlpi. 3 Țeavă. ♦ Țeavă (de soc) la instrumentul popular numit carabă. ♦ Țeavă de fier prin care iese aerul din foaie, folosită în vechile ateliere de fierărie. 4 Butucul roții. 5 Cotorul penelor de pasăre. Rădăcina...nu-i mai groasă decît butea unei pene de gîscă (I. ION.). 6 (bot.) Rădăcina, în forma napului, a plantei rodul-pămîntului. • pl. -ii, buți. și (reg.) butie s.f. /lat. pop. buttis, -em.

BUTE subst. și BUTOI. I. 1. Bute (Mar); -a (16 B I 193); -goală, Ion (Meșt Cr) 2. Butie Pop, ard., deci ca pren. 3. Butoi fam.; Butoia b. (17 B TV 295). II. Cu diverse sufixe, sau din alte teme: Butar/u fam. (Am 135); -i s. (Sd XXII); -iu (P Bor 43); Butărescul, Călin (17 B IV 102). 2. Butica, munt., 1682 (BCI V 210). 3. Butiuc, N., act.