butac, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 (despre unele animale) Care are coarne scurte și groase. ♦ (despre coarnele animalelor) Care este scurt și gros. 2 s.m., s.f. Animal căruia i-a căzut un corn și i-a rămas numai unul. 3 adj. (despre cuțite, unelte) Care este tocit, neascuțit, tîmp. ♦ Fig. (despre oameni) Care este prost, tont, năuc. • pl. -ci, -ce. /<magh. buta.

BUTAC subst. < magh. buta „tocit, nerod” (DLR). 1. – (BCI VII 13); -u fam. (Șez). 2. Butaci pren., ard. (An C II).