burduf s.n. I 1 Peritoneul animalelor. 2 (reg.) Stomacul animalelor erbivore; burduhan. Un burduf (stomac) cald, cum îl scoate din vită (Leon). 3 Bășica boului. ♦ Ext. Bășică de piele uscată de bou care, în trecut, se întrebuința în loc de geam. II 1 Sac făcut din pielea netăbăcită, uneori din stomacul (argăsit) al unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă alimente (brînză, faină, apă), bani, tutun etc. ◊ Zic. Din piele de cîine nu se face burduf = din ceva rău nu se poate face un lucru bun. Brînză bună în burduf de cîine. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, încît să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. A face pe cineva burduf de bătaie = a-l bate foarte tare (așa cum se bate brînză în burduf). A băga pe cineva în burduful dracului v. drac. 2 Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 3 Fiecare dintre pungile laterale de la șa. 4 Foaie în industria țărănească. 5 Perete pliat din piele, cauciuc, pînză, material plastic etc., care se pune între două vagoane de călători, pe punțile de comunicație etc. 6 Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. III (muz.) 1 Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 2 Parte a cimpoiului care se umflă cu aer. ♦ Ext. Cimpoi. 3 Cutia de lemn a instrumentelor cu coarde, care produce rezonanța tonului. IV Analog. 1 Burtă mare la om. ◊ Expr. Femeie cu burduful la gură = femeie aflată într-un stadiu avansat de graviditate. 2 (reg.) Copil mic (grăsuț). 3 Partea convexă a semilunii. 4 (reg.) Copcă în gheață. • pl. -uri. și (reg.) burduv, burduh, burduș, burduj, burtuș s.n. /<cf. ucr. бурдюк „burduf”.

BURDUF, -UH subst. 1. Burduh (16 B III 150); -an, olt. (AO VII 306); -osul, fam. (Buc). 2. Burduhar (17 B I 71; RI I 222). 3. Burdug, munt. („burduf”) (17 B III 240); -a, mold. (Sd VII 378); -an (Glos); -ani s. (Sur II); Burdughen b. (17 B 1 349). 4. Burduc ard. < subst. burduc „burduf” (etim. Pașca) -a s; -i t.; -ea (17 B III 552; Cîmp); – Barbu (Î Div). 5. Burduja, porecla lui Gh. Ștefan Vvd. (17 A III 132), < burduj „burduf”; – b. (Arh; Sd XXI; Vr); Burduje (Ard), > Burdujeni s., mold. 6. Burduș fam., ard. (Paș); -ești fam. (Vr). 7. Burduțe (16 B I 144), sau < Burdu + suf. -uț; cf. G. Pascu, Cîteva sufixe... 1914 p. 5).