bulat sn [At: DAMÉ, T. 88 / Pl: ? / E: rs булатъ] Cuțit de dogar cu care se fac cercurile.

BULAT n. moldovean și oltean, cf. tc. < persan pulad „oțel” (com. Siruni). 1. Bulat (VLh PB); – V., pîrcălab (Sur VII); – fam. (Șez; Vra; Buc); – T., olt. 2. Bulata, fam., olt. (Am 108). 3. Bulați, Tudosie, olt., 1686 (RI XI 44). 4. Bolai, fam., mold. (Bîr III; Isp III¹; V²; Sur VII). Etim lui Maretič (Rad vol. 82 p. 95): Bulat < Budimir, e greșită, căci numele poate fi tătăresc, cf. Șah-Bulat (Costin).

bulat, bulate, s.n. Cuțit folosit în dogărie cu care se fac cercurile. ■ (top.) Bulat, vârf (683 m) situat între Tăuții de Sus, Chiuzbaia și Ferneziu; Bulat, top. în com. Dumbrăvița. – Din ucr. bulat „oțel” (DER, MDA).