buiac,-ă adj. (pop.) 1 (despre vegetație) Care crește mult; îmbelșugat, luxuriant. Din Eghipet ț-ai mutat vie buiacă (DOS.). ◊ (adv.) Iedera a crescut buiac. 2 (despre pămînt) Care este foarte gras, fertil. 3 (despre animale) Zburdalnic, zglobiu. Cîtu-i de mare hiara și buiacă (DOS.). 4 (despre oameni) Care trăiește bine; care este răsfățat ♦ (despre bărbați) Afemeiat Cumu-i, Doamne, de buiac... Cu ochii pe la copile (POP.). 5 (despre ființe, fapte, manifestări etc.) Nebunatic, nechibzuit. La flăcăi mintea-i buiacă (PER.). • pl. -ieri, -iece./<sl. Veche боуꙗкъ „nebun”; cf. rus. буйный, ucr. буяк, magh. буяк „zburdalnic”. visibility  de clarificat

BUIAC subst. (nebun). 1. – (Giur 302; 16 B V 319; 17 B II 124); Buiac, vecin al lui „Buiac cnezul satului” (17 B III 126); -ul s. (Ind 13-16 B); Buiaci b. (17 B IV 558); Buiacă, mold. (RI V 225). 2. Buecilul, Partenie (Tut). 3. Marital: Buecoae f. (17 A 335); Buecani s. (ib.).