bugă s.m. (reg.) Taur (mai mare de patru ani). ♦ Ext. Clopot mare. ♦ Analog. Bou (sau om) cu capul mare. • pl. bugi. /<tc. buga; cf. buhai.

BUGĂ subst. „taur”, pe alocuri cu sens de bufniță(Păs). I. 1. Buga (Dm;Mar; VT; Sur V;Paș; GL). 2. Bugan Gh. (Ocina); -u mold. 3. Bugariu, Vic., băn.(LB). 4. Prob. Bugaești s. (Dm). II. Bug- 1. Bug b. (ard 11 -13 G I 24); -u (16 B IV 369). 2. + -lea: Buglea (AO X 128). 3. Bugoiu fam. (Acte Șc). 4. Buguța b., mold. (Sd VI 21).