OBSIGĂ, OBSÎGĂ, OPSIGĂ, OSIGĂ sf. 🌿 Nume dat mai multor specii de plante ierboase, ce seamănă cu ovăsul, cu florile dispuse în spice drepte sau aplecate; se seamănă adesea pentru nutreț: ¶ 1 (Bromus secalinus) (🖼 3383), ¶ 2 (Bromus sterilis) (🖼 3384) numite și „iarba-ovăsului”, „iarba-vîntului” sau „secărea” ¶ 3 (Brachypodium pinnatum) (🖼 3385); ¶ 4 (Brachypodium silvaticum) ¶ 5 👉 ZIZANIE¹ ¶ 6 = SĂLBĂȚIE¹ [srb. o v s i k a].

OBSIGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, scr. ovsika.

SECĂREA, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

OBSIGĂ f. Plantă erbacee asemănătoare cu ovăzul, care crește prin fânețe și prin pășuni sau este cultivată pentru nutreț. /<bulg. obsila, sb. ovsika

obsigă s. f.

secărea s. f., pl. secărele

BROMUS L., OBSIGĂ, fam. Gramineae. Gen originar din zona continentală, cca 110 specii, erbacee, anuale, bienale sau perene. Tulpină glabră. Frunze liniare sau liniar-lanceolate, cu vagina glabră sau pubescentă, aproape în întregime deschisă. Flori hermafrodite (3 stamine, rareori mai puține, stigmat pornind din partea laterală a ovarului, peri rigizi, pectinați, pe marginea paleelor), în spiculețe multiflore, păroase sau glabre, formînd o paniculă ușor laxă ale cărei ramuri sînt dispuse alternativ, pe 2 rînduri.

OBSIGĂ s. (BOT.; Bromus secalinus) (reg.) odaie, secărea, iarba-ovăzului, iarba-vântului.

OBSIGĂ s. v. raigras englezesc, sălbăție, zizanie.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.

SECĂREA s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.