bria vb. intr. (fran.) 1 A străluci. 2 Fig. A se deosebi, a se remarca prin calități excepționale (prin inteligență); a străluci. • prez.ind. -iez. /<fr. briller.

BRIA, Ion ( 1929-2002, n. Telega, jud. Prahova), teolog român. Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).

BRIA < subst. brie sau breiu, o plantă ierboasă (DLR); cf. și trac. bria din Mesembria, Selimbria etc. 1. Brie pren. (Vr; 17 B III 32); – fam. (Vr G; acte Telega); Bria b., munt. (Gat; 16 B IV 497; VI 382; 17 B I 343); mold. (RI V – 225); fiul Mușei și al lui Mușat (Gat mold II); Briia f. din Sibiciu (16 B II 165); Briia (P Bor 7, 70, 71, 97). 2. Derivate: Brie/eni, -ești ss.; Brianova s. (Sd XXI); cu h: Briheni s.; + -otă Briotă, fam., băn. (Petr 15) și Breotă t. (ib.). 3. Cf. Brioști și Briota tt.; Briozăul t. (Bz).