boz s.m. (bot.) Plantă erbacee perenă, înaltă, cu florile albe și cu fructele negre, avînd un miros neplăcut (Sambucus ebulus). Gîndacii de pe floarea albă a bozilor (AGÂR.). ◊ Expr. A tăia boji la cîini = a pierde vremea; a nu avea ocupație. • pl. boji, bozi. și bozie s.f. /cf. sl. veche бъзъ, ucr. боз, bg. бъз, боз, magh. bodza.

BOZ, Lucian (1908-2002, n. Hîrlău), critic literar român. Stabilit în Australia. Studii și analize istorico-critice („Eminescu. Încercare critică”, „Anii literari ’30”). Medalioane literare („Cartea cu poeți”); nuvele („Moartea albastră”).

BOZ subst. (bozie, boziu) plantă, cf. și sl. ьoзя plural < ьoг „zeu”. 1. Boz, -ea (Dm). 2. Boza b. (Mar; Buc); – spătar (RI XV 162). 3. Bozan Ion. 4. Bozie b. (Ștef); Boziu b. (16 B V 208); – P. stăpîn pe satul Bozianii 1537 mold (C Răz 9); Bozi/eni, -oru ss. 5. Boziaș b. (Ard). 6. Bozău, T. (Isp III¹). 7. Bozoc t. (Cat mold II). 8. Bozolea 1610 (Cat mold I). 9. Cf. Bozum, D. (17 A V 371).