bortă¹ sf [At: CANTEMIR, 1.1. I / Pl: ~te / E: ucr борт] (Mol; Buc) 1 Scorbură. 2 Firidă. 3 Groapă. 4 Vizuină. 5 Trunchi de arbore scorburos.

bortă s.f. (reg.) 1 Scobitură, adîncitură apărută de la sine sau făcută anume într-un corp, într-un material sau în pămînt; gaură, groapă. Bortele drumului. ◊ (în basme) Borta vîntului = gaură imaginară prin care se considera că suflă vîntul. ◊ Expr. A umbla după borta vîntului = a umbla zadarnic. 2 Scobitură în trunchiul unui copac; scorbură. 3 Adîncitură în pămînt în care își găsesc refugiu animalele; vizuină. • pl. -te, borți. /<ucr. борт.

bonă s.f. Persoană (de obicei de origine străină) angajată într-o familie pentru creșterea și îngrijirea copiilor cu scopul de a-i învăța o limbă străină. Au mîncat în copilărie „du cacao” dat cu lingurița de vreo bonă (CAR.). ♦ Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice, pentru îngrijirea copiilor; servitoare. • pl. -e. /<fr. bonne, germ. Bonne.

BORTĂ subst. 1. – popa (16 B II 385; AO XVII 308). 2. + suf. -in: Bortin, T. (Sd XI 77).