bon¹ sn [At: I. IONESCU, D. 304 / V: (rar) bun / Pl: ~uri / E: fr bon] 1 (Șîs – de tezaur) Obligație emisă de stat pentru sume împrumutate pe termen scurt, pentru care statul plătește dobândă. 2 Bilet provizoriu pe baza căruia se eliberează o marfa, un bun etc. Si: chitanță. 3 Hârtie de valoare emisă de stat sau de o instituție financiară recunoscută de stat.

BON (RAS AT-TῑB), cap în N Africii, pe coasta de NE a Tunisiei, situat la 37°05′ lat. N și 11°03′ long. E.

BON, -A. 1. Bon, Vlahus (Vlah PB); – act. (Jiul ard); Bon/e b. (Ard); -ea fam. (Viciu 15; AO XVII 307); -escu (Puc); n. marital: Bonoaia (Băl VI). 2. Bona f. (pe un pomelnic din București); – fam., act. 3. Bonaș ard. (Paș), cf. și etimologiile date acolo de Pașca. 4. Boanea (Moț); Boneu (Viciu 15). 5. Bonoiu, Gr., act.