boambă¹ s.f. (reg.) Bilă; glob. boabă; obiect de formă sferică. Erau două lovituri grozave, c-un buzdugan scurt, mlădios și cu o boambă de plumb la capăt (SADOV.). ◊ (adj.) Fasole boambe. • pl. -e. /cf. bombă.

boambă² s.f. v. bombă.

BOAMBĂ subst. ard. „bob”. 1. fam. șez. 2. +oi: Bombojești (13 – 15 B 161); -escu. 3. Boamben, N. și Bonbăn, Toder (Șchei III). V. și Bombu.