bleandă¹ sf [At: ISPIRESCU, U. 119 / V: -ncă / Pl: ~ende / E: nct] (Pop) 1 Sperietoare de păsări. 2 Om molâu și cam prost.

bleandă² sf [At: ALECSANDRI, T. 1750 / Pl: blende / E: blendi] (Mol) 1 Lovitură. 2 Brânci. 3 Tiflă.

bleandă¹ s.f. 1 (ornit.) Specie de șoim de talie mică (Falco aesalon). 2 (pop.) Sperietoare de păsări. 3 (Epitet pentru o) persoană fără energie, molîie, bleagă. Era bleandă și urîtă. ◊ Compar. Ce stai ca o bleandă? (PRED.). • pl. -ende. /etimol. nec.

bleandă² s.f. (reg.) Lovitură, îmbrînceală, brînci. I-am tras într-o zi o bleandă (CR.). ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam (ALECS.). • pl. -e. /etimol. nec.

BLEANDĂ subst. 1. – fam. mold. (Sur III, V). 2. Blende ard. (Braș); – Iftode, mold. (Sd VI 64); -a, munt. (Glos; Sur V; 16 A III 351; RI XVIII 39; Isp II¹; Paș).