BIBA cf. subst. munt. bibă „gaură” și srb.-cr. Biba < lat. Bibiana (etim. Rječnik apud Pașca). Numele fiind străvechi în Bihor, la moți și la aromîni, nu se poate explica prin magh. bibi „férĭ”, mai puțin din fr. modern bibi „drag”. 1. Bib (Ard; Bih 8; Paș, an. 1527); – Stanciu, munt., 1521 (Hurm XI) 2. Bibi, ar. (Cara 91; IT); Bibeasa mr. act. 3. Bibea olt. (AO VII 34); Bibescu fam. de boieri olteni, care și-a luat numele de la satul Bibești, olt. 4. Biba b., ard., 1216 (11¹3 CI; – (Moț); – mold. (Sur XXIV; 16 A I 255); – munt. (17 B IV 179 și BCI III 81). 5. Bibu, C., ard. (Sd IV 16); -l pren. (P¹⁴). 6. Bibic/a t.; -ă pren. (IT); -ă, C-tin din Ploiești 1770 (BCI IV 109); Bibică Rosetti din sec. al XVIII-lea; Bibicu act.; Bibicescu, loan, filantrop din T-Severin.