bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

BELIN, com. în jud. Covasna; 2.561 loc. (1991). Cetate sătească cu biserică (sec. 17).

Bel/ea, -eț, -eu, -in, -io v. BeI I 4 – 7, 9, 10.