beli vb. IV. (pop.) 1 tr. A jupui. Unu belește un cal (PRED.). ◊ Expr. A-i beli cuiva obrazul = a face pe cineva de rușine. A(-și) beli dinții (sau buzele) = a rîde (prostește). A(-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a se uita cu mirare, prostește (la ceva). A-și beli fasolea (sau fasolile) v. fasole. A beli țapul (sau țapii) v. țap. 2 tr., refl. A (se) juli. Și-a belit fața. 3 tr. (compl. indică plante) A decoji. 4 tr. Fig. (compl. indică oameni) A jefui. Datornicii se plîngeau că-i belea cămătarul. • prez.ind. -esc. /<sl. veche белнтн.

BELI vb., în compuse: 1. Belibou (Sur; – Năstase (Sd V 94); Belibău, fam. (M Put 131). 2. Belicăne, Stan (Isp IV²). 4. Belivacă, N., act.; – cartier în Craiova.