big band [big’bend] s.n. (muz.) Ansamblu mare orchestral de jazz, avînd peste 20 de instrumentiști. • /<engl. big band.

BAND, com. în jud. Mureș, pe Comlod; 7.326 loc. (1991). Stație de c. f. Biserică de lemn (sec. 18).

BAND. I. 1. Band/u act.; Bandulović, Marco, vlah bosniac, ep. cat. (Romanoslavica III). 2. Bandolea (Moț). 3. Bandea t. 4. Bandiciu, D., pr., ard., 1916. 5. Bandiĭaga, V. (Sd VI 31). 6. Bandesel t., ard. (Drăg). II. Bănd. 1. Băndac (Tec II; BCI IV 215). 2. Băndea zis și Bîndea t. (Mus). 3. Băndoc, mold., 1680 (Sd VII 321); – 1800 (BCI VII 13). Băndac și Bîndacu (Răc 18), cf. subst. bîndoc „burtă de porc”; cele două forme ale numelui duc la identitatea temelor Bandu = Bîndu, ca și Băndea = Bîndea. 4. Bănduț (RI VI 263). V. Bendu și Bîndu.