Baia f. odinioară oraș, azi sat în jud. Fălticeni cu 3400 loc. Victoria lui Ștefan cel Mare asupra Ungurilor (1467). ║ V. Ofenbaia.

Baia-de-Aramă f. 1. comună urbană în județul Mehedinți, plaiul Cloșani: 2000 loc. Târg săptămânal. Poziție pitorescă. Mine de aramă, redeschise în timpul din urmă; 2. schit în comuna cu acelaș nume.

Baia-de-Criș f. sau Körösbánya, orășel așezat pe Crisul-Alb, în comitatul Huniedoara cu mine de aur și de argint.

Baia-de-Fier f. comună în jud. Gorjiu cu 1500 loc.

Baia-Mare f. oraș în Maramureș, numit de Unguri Nagy-Bánya, aproape de granița Transilvaniei, cu mine de aur, argint și plumb.

BAIA 1. Com. în jud. Suceava, pe rîul Moldova; 6.460 loc. (1991). Începînd din sec. 13, aici a existat orașul B. (Civitas Moldaviae), care a funcționat ca atare pînă în sec. 18 (ultima mențiune în 1741). Important centru economic și capitală a Moldovei în timpul lui Bogdan I. În dec. 1467, Ștefan cel Mare a învins aici pe Matei Corvin, regele Ungariei. Importante vestigii istorice: ruinele bisericii catolice (1410), Biserica Albă (sec. 15-17) și biserica lui Petru Rareș (1532). 2. Com. în jud. Tulcea; 5.016 loc. (1991). Expl. de gresii și conglomerate. Stație de c. f.

BAIA, BAIU, BAE, nume format din subst. bae sau din vb. a băia „a educa, a mîngîia copilul” (Sex P); „a naște” (Ivănescu); cf. blg. Бaй „nene” și tc. bay „bogat” (etim. Paș). 1. Baĭa b. (Rel; Flor 59); -iereu (P Gov f° 31 vo); – din 1536 (Has); – țig. (16 B II 193); Baie zis Baia b. (17 B II 245; III 182); olt., 1679 (Sd V 305). 2. Băia b. (16 B VI; Băiasa f., mold., sec. XVII și Baioae (17 B II 107), n. maritale. 3. Bai pren., 1637 (AO XVII 74); Baiu, fam. în s. Zărnești r. Brașov (Cat Braș 112); b. (16 B I 102; Sd X; Grai 115); m-tele Baiu zis și Dihamul; -l 1514 (AO XX 91); -l, N. (Șchei II); -lescu (An Com). 4. Baia și Baița ff. (Has). 5. Bae, mold. (Sur; Băescu (Ac Bz 20); Băești și Băiuț ss. 6. Albaiu, V. (Tel 58) < al lui Baiu. 7. Băicuș (Î Div) < subst. băicuș, pasăre (Păs); Băilă (Dm; Glos; 16 A III 146; RS 29); Băil/escu; -ești s. 8. Băiță, Stan al lui (AO XVII 74).

Baia de Aramă, oraș în jud. Mehedinți cu o biserică a fostei mânâstiri ctitorite de Milco Băiașul, vătaful minerilor din localitate, cu ajutorul banului Cornea Brăiloiu (1699). Picturile murale au fost realizate în 1708 de zugravii Neagoe și Partenie de la Tismana și sunt caracteristice perioadei baroce a stilului brâncovenesc.

BAIA DE ARAMĂ, oraș în jud. Mehedinți, pe valea Bulbei, afl. al Motrului, în N Pod. Mehedinți; 5.807 loc. (1991). Expl. de pirite cuprifere. Ind. de expl. și prelucr. a lemnului (mobilă), mat. de constr., textilă (conf.) și alim. (produse alcoolice și de panificație). Centru pomicol. Pe terit. satului Bratilovu, care aparține de oraș, a existat un vechi centru minier, unde s-a exploatat aramă încă din vremea lui Mircea cel Bătrîn (1392), pînă în sec. 18. Localit. apare menționată documentar în 1581. Declarat oraș în 1968. Biserică (1699).

BAIA DE ARIEȘ, com. în jud. Alba, pe Arieș; 4.974 loc. (1991). Expl. de min. auro-argentifere și complexe. Fabrică de conf. Produse alim.; prelucr. lemnului. Stație de c. f. În epoca romană, cel mai important centru de exploatare a aurului de pe valea Arieșului. Atestată documentar din 1352. Biserica din Deal (sec. 18).

BAIA DE CRIȘ, com. în jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 3.556 loc. (1991). Expl. de cărbune brun (Țebea, Lunca Moților) și min. auro-argentifere (Căraci). Centru pomicol. Stație de c. f. În satul Căraci, biserică de lemn (sec. 17).

BAIA DE FIER, com. în jud. Gorj, în zona subcarpatică din N Olteniei, pe valea Galbenu; 4.358 loc. (1991). Expl. de grafit și calcare. Cherestea. Vechi centru minier, menționat în 1480. Biserică (sec. 18). În N com. se găsește Peștera Muierilor (rezervație speologică și arheologică), cu numeroase urme de locuire din Paleoliticul mijlociu (vîrfuri de suliță lucrate în os). Centru turistic.

BAIA MARE 1. Depr. tectono-erozivă situată la poalele M-ților Gutîi, pe valea Săsarului (bazinul Someșului), cu largă ieșire spre C. Someșului (în NV). Supr.: 675 km². Relief de luncă, de terase și piemonturi cu alt. absolute între 140 și 320 m. Climă blîndă, de adăpost, cu temp. medie anuală de 9,4°C și precipit. variabile (690-1.040 mm). Păduri de castan comestibil. Culturi de cereale; pomicultură (meri); viticultură; legumicultură. Creșterea animalelor. Expl. de min. complexe pe rama nordică a depr. Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Municipiu în NV României, la poalele M-ților Gutîi, în depr. cu același nume, la 220 m alt., reșed. jud. Maramureș; 154.094 loc. (1991). Aeroport. Cel mai important centru al ind. metalurgiei neferoase românești (aur, argint, plumb, zinc, cupru). Constr. de mașini unelte, accesorii și scule, de utilaj minier, de material rulant feroviar și rutier; mat. de constr. (cărămidă, faianță), prelucr. lemnului (mobilă, dogărie și butoaie), conf., produse alim. (morărit, panificație, prelucr. fructelor, preparate din lapte și carne). Filatură și țesătorie de bumbac. Universitate și colegiu tehnic, teatru de stat, filarmonică, muzeu istoric. Monumente: turnul-clopotniță (sec. 15), ridicat pe lîngă Biserica Sf. Ștefan, astăzi dărîmată; case (sec. 17), Biserica Sf. Treime și mănăstire minorită (sec. 18). Atestat documentar în 1327; din 1467 oraș liber regal; important centru minier, meșteșugăresc și cultural; aici au funcționat un colegiu reformat și un gimnaziu catolic (sec. 17). Declarat municipiu în 1968. – Colonia de pictură de la ~, grupare artistică întemeiată în 1896. Promova pictura în aer liber, în opoziție cu academismul. Din 1902 își continuă activitatea prin înființarea Școlii libere de Pictură; între 1927 și 1936 funcționează Școala de Pictură. Reprezentanți: Simion Corbul Holósy, Alexandru Ziffer, Eugen Pascu, Czóbel Béla, Andrei Mikolá, Petre Abrudan.

BAIA SPRIE, oraș în jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutîi, la 10 km E de Baia Mare; 16.993 loc. (1991). Expl. de min. neferoase și stație de flotație pentru prelucr. parțială a acestora; utilaj minier. Morărit și panificație; mat. de constr., conf., piel., prelucr. lemnului (cherestea, placaje, aglomerate din lemn). Centru pomicol. Casa iezuiților (sec. 16-17), biserică ortodoxă (sec. 18). Atestat documentar în 1329; important centru minier. Zonă turistică (pîrtie de schi lungă de 2.100 m). Teleferic.