O definiție pentru Bălc


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALC, BĂLC, din temele bal și băl + suf. -ca, -cu. I. 1. Balc, ard., 1205 (Drăg); Bale Vvd, fiul lui Sas Vv. zis și Baliță 1359-1398 (Has).Balco (Cat); Balcu ar. (Iorga, Hist. des R. VIU 94); Balea s.; Balcă, Ioan, pr., 1916; – din Vernești (17 B IV 32). 3. + -ăș: Bálcăș (Sd X). 4. + -an: Balcan/ul t.; -i s., mold. (Dm) zis și Bîlcani (Ștef); Bălcan, pren. (P14); Bălcănașu, act.; pentru toponimele Balcani, două sate moldovene scrise cu a, înainte de 1450 (Dm), și cu -ă, după aceea (Ștef), cf. și ung. balkány „mlaștină”. 5. + -ău: Balcău s. disp. r. Huși (BCI VII 71) sau < subst. balcău (DLR). 6. -ea, -iu: Balcea înv. din 1890; Balcean, Ion, 1436 (Has); Balciu (Dm; RS 64) și -l s. (16 B IV 384,272; Sd V 479). Derivate: Bălcești s.; Bălcescu, N., marele democrat revoluționar de la 1848. 7. Bîlcoci, P. (Cat mold. II). II. Cu ă accentuat: *Bălc. 1. Bălcă, (Sur VIII); Bălcu, Gh. (RI XIII 286) [fon. mold. pt. Bîlcu]. 2. Bălcaș (Ard II 207). „Bălcoaia, Bălcoiul, Bîlcul” sub influența derivatelor cu sufixe accentuate (I. Iordan, Loc. 124). 3. Bălcea b. (17 B II 440). V. și Bîlc.

Intrare: Bălc
Bălc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bălc