9 definiții pentru Argus

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

*ARGUS npr. m. 1 🔱 Principe argian care după legendă ar fi avut o sută de ochi 2 De aci fig. ARGUS sm. Om cu privire ageră, pătrunzătoare, iscoditoare, care veghiază mereu și pe care nu-l poate înșela nimeni: a avea ochi de ~ 3 🐦 Gen de păsări din ordinul galinaceelor, astfel numit din cauza penelor împestrițate cu numeroase pete rotunde care seamănă cu niște ochi; trăește prin insulele Malesiei (🖼 198) [fr.].

ARGUS s.m. 1. Personaj legendar despre care se spune că ar fi avut o sută de ochi. 2. (Fig.) Om cu privire ageră, pătrunzătoare, iscoditoare; păzitor vigilent. 3. Gen de păsări palmipede din ordinul galinaceelor, cu penele împestrițate de numeroase pete rotunde, care trăiesc în arhipelagul Malaysiei. [< fr. argus, cf. Argus – fiul lui Zeus și al Niobei].

ARGUS s. m. 1. (mit.) personaj legendar cu o sută de ochi. 2. (fig.) om cu privire ageră, pătrunzătoare; păzitor vigilent. 3. gen de păsări palmipede din ordinul galinaceelor, cu penele împestrițate de numeroase pete rotunde, din arhipelagul Malaysiei. (< fr. argus)

Argus m. 1. Mit. principe grec cu o sută de ochi, pe care Junona îl însărcina să supravegheze pe nimfa Io; 2. fig. păzitor ager, spion: ochi de Argus.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Argus (ființă mitică cu o mie de ochi) s. propriu m.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Argus 1. Monstru fabulos, născut din Agenor (sau Arestor). Avea o sută de ochi, din care, atunci cînd dormea, se închideau doar o parte, ceilalți rămînînd deschiși. A fost pus de Hera s-o păzească pe Io (v. și Io), care fusese metamorfozată în vacă. Ca să-și scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes să-l ucidă pe temutul ei paznic. După o legendă, Argus ar fi fost omorît de o piatră aruncată de la distanță de Hermes; după alta, i s-ar fi tăiat capul, după ce zeul l-a adormit mai înainte cîntîndu-i cu fluierul lui Pan. După moarte, se spunea că Hera a semănat cei o sută de ochi ai lui Argus pe coada păunului, pasăre care îi era dedicată. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. și Argo).

ÁRGUS (în mitologia greacă), monstru cu o sută sau o mie de ochi, din care jumătate rămîneau de veghe atunci cînd dormea. Însărcinat de Hera să o păzească de rivala ei, Io, metamorfozată în vacă, a fost ucis de Hermes, la porunca lui Zeus. Drept recunoștință, Hera i-a mutat nenumărații ochi pe coada păunului. Simbol al vigilenței neobosite.

Ochi de Argus – Expresia vine de la personajul mitologic Argus, poreclit și Panoptes (care vede tot) și despre care legenda spune că avea o sută de ochi, dintre care cincizeci totdeauna deschiși. De aceea zeița Iunona l-a însărcinat s-o păzească pe Io, de care Jupiter – soțul Iunonei – fusese îndrăgostit. Argus a devenit deci sinonim cu o persoană excepțional de atentă, căreia nu-i scapă nimic din vedere. Iar expresia „ochi de Argus” are înțelesul de simbol al vigilenței. MIT.

Intrare: Argus
Argus nume propriu
nume propriu (I3)
Surse flexiune: DOOM 3
  • Argus
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

Argusnume propriu

  • 1. Personaj legendar despre care se spune că ar fi avut o sută de ochi. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.