VĂTĂMĂTOARE ~i f. Plantă erbacee de munte cu flori galbene-aurii și cu fructul o păstaie, fiind folosită ca nutreț și ca plantă medicinală. /a vătăma + suf. ~toare

vătămătoare (plantă) s. f., g.-d. art. vătămătorii; pl. vătămători

VĂTĂMĂTOARE s. (BOT.; Anthyllis vulneraria) (rar) renoloare, (reg.) iarba-ranei, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, trifoiul-racului.

ANTHYLLIS L. VĂTĂMĂTOARE, fam.. Leguminosae. Gen originar din regiuni mediteraneene și vestul Asiei, pînă la 40 specii, erbacee, rar semiarbuști sau arbuști, des foarte pubescente. Flori (caliciul cilindric cu 5 foliole membranoase, stamine concrescute la bază, corolă cu 5 petale, una mai mare, vexil, 2 aripioare și 2 unite, carena galbenă, portocalie, roșie sau albă) singulare, în capitule sau umbelă, însoțite de o bractee albă-gălbui, digitat-partită, în axa frunzei. Frunze imparipenate, cu foliole numeroase, foliola terminală, în general, cu mult mai mare decît cele laterale. Fruct, legumă închisă în caliciu.