țușcă¹ sf [At: LAMBRIOR, S. 186 / V: țoaș~ / Pl: țuște / E: ns cf țuști¹] 1 (Mol) Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată, care este folosită la jocul de-a țușca Si: (reg) ciuște¹ (1), mișcă¹. 2 (Mol; îe) A se face ~ A se îmbăta. 3 (Mol; șîsc de-a ~ca) Numele unui joc, în care unul dintre jucători este lovit în palmă sau pe spate cu țușca¹ (1) Si: (reg) mișcă¹. 4 (Mun) Epitet pentru o fată sau pentru o femeie tânără, zveltă, vioaie și harnică.

țúșcă și (Btș.) țoáșcă f., pl. ștĭ și ște (sîrb. čuška, palmă, fleașcă. Cp. cu cĭușcă, ĭușcă și țoșcă). Mold. Mișcă, basma răsucită și înodată cu care copiiĭ se bat la palmă la un joc de arșice. De-a țușca, jocu de-a bătaĭa cu’n ștergar răsucit. Adj. (țușc, țușcă). Se zice despre un fel de oĭ micĭ (proaste), înrudite cu țurcanele: oĭ țuște, berbecĭ țuștĭ.

țoașcă² sf vz țușcă²

❍ȚOȘCĂ, TOȘCĂ (pl. -ște) sf. Mold. Săculeț; geantă, torbă, tașcă: să nu săpunești, cînd speli țoșca de vînătoare... că n’ai noroc la vînat (GOR.); colindătorii mai aveau și... traistele sau țoștele pentru adunat colacii, covrigii și poamele (PAMF.); – adv. (plin) ~, doldora: îi mai întinde și o pungă toșcă de bani (CRG.) umplea chimirul toșcă cu gologani și hai la crîșmă să bee (FLOR.) [comp. ȚUȘCĂ și TAȘCĂ].

țoáșcă, V. țușcă.

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști