ținăi vi [At: PAȘCA, GL. 56 / V: zi~ / Pzi: 3 ținăie / E: fo] 1 (Mar; Trs; d. obiecte) A țiui (1). 2 (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) urechea (sau urechile) A-i țiui (cuiva) urechea.

zânăi v vz ținăi

zinăi v vz ținăi

ținăí, ținăiesc, v.i. (despre obiecte) A produce un sunet ascuțit și prelungit. (Maram., Trans. Nord). – Din interj. *țin (*zin) „țanc, țing” + suf. -ăi; cf. țăncăni (Loșonți, 2001); formă onomatopeică (MDA).

ținăi, ținăiesc, vb. intranz. – (despre obiecte) A produce un sunet ascuțit și prelungit (Maram., Trans. Nord). – Din interj. *țin (*zin) „țanc, țing” + suf. -ăi; cf. țăncăni < țanc, țingăli < țing (Loșonți, 2001); formă onomatopeică (MDA).