7 definiții pentru șușcăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șușcăi [At: DR. III, 679 / V: (reg) susta, su~, ~șca, ~ări, ~șta / Pzi: -esc, șușcăi / E: srb šuškati, šuštati „a fremăta, a foșni; a șopti, a șușoti”] 1-2 vir (Trs; Ban) A ofta. 3-4 vir (Trs; Ban) A suspina. 5 vr (Reg) A gâfâi (1). 6 vr (Reg; îf șușca) A se văita.

ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) A ofta, a suspina din greu, din adâncul inimii. – Sb. šuškati.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUȘCĂÍ vb. v. ofta, suspina.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șușcăí (șușcăiésc, șușcăít), vb. – (Banat) A suspina. Sb. šuškati (Candrea).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șușcăí, șușcăiésc și șúșcăi, vb. IV (reg.) 1. a ofta; a suspina. 2. (refl.) a gâfâi. 3. (refl.; în forma: șușca) a se văita.

Intrare: șușcăi
verb (V408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușcăi
  • șușcăire
  • șușcăit
  • șușcăitu‑
  • șușcăind
  • șușcăindu‑
singular plural
  • șușcăiește
  • șușcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușcăiesc
(să)
  • șușcăiesc
  • șușcăiam
  • șușcăii
  • șușcăisem
a II-a (tu)
  • șușcăiești
(să)
  • șușcăiești
  • șușcăiai
  • șușcăiși
  • șușcăiseși
a III-a (el, ea)
  • șușcăiește
(să)
  • șușcăiască
  • șușcăia
  • șușcăi
  • șușcăise
plural I (noi)
  • șușcăim
(să)
  • șușcăim
  • șușcăiam
  • șușcăirăm
  • șușcăiserăm
  • șușcăisem
a II-a (voi)
  • șușcăiți
(să)
  • șușcăiți
  • șușcăiați
  • șușcăirăți
  • șușcăiserăți
  • șușcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușcăiesc
(să)
  • șușcăiască
  • șușcăiau
  • șușcăi
  • șușcăiseră
verb (V343)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușcăi
  • șușcăire
  • șușcăit
  • șușcăitu‑
  • șușcăind
  • șușcăindu‑
singular plural
  • șușcăie
  • șușcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușcăi
(să)
  • șușcăi
  • șușcăiam
  • șușcăii
  • șușcăisem
a II-a (tu)
  • șușcăi
(să)
  • șușcăi
  • șușcăiai
  • șușcăiși
  • șușcăiseși
a III-a (el, ea)
  • șușcăie
(să)
  • șușcăie
  • șușcăia
  • șușcăi
  • șușcăise
plural I (noi)
  • șușcăim
(să)
  • șușcăim
  • șușcăiam
  • șușcăirăm
  • șușcăiserăm
  • șușcăisem
a II-a (voi)
  • șușcăiți
(să)
  • șușcăiți
  • șușcăiați
  • șușcăirăți
  • șușcăiserăți
  • șușcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușcăie
(să)
  • șușcăie
  • șușcăiau
  • șușcăi
  • șușcăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șușcăi

etimologie: