șépcĭ, V. șapcă.

șápcă f., pl. șăpcĭ. În Munt. șepcĭ (rus. bg. šapka, șapcă, d. vsl. šapŭka, glugă, care e rudă cu fr. chape și cape [lat. pop. cappa], glugă, și cu chapeau, capelă; ung. sapka, csapka, sipka, turc. șapka. V. capelă, capișon, capot, ceapcă, ceapsă, chepeneag, chipiŭ, scap). Un fel de chipiŭ turtit așa cum poartă ofițeriĭ de marină, ofițeriĭ germanĭ, englezeștĭ, americanĭ, ruseștĭ, bulgăreștĭ, ĭar azĭ și ceĭ româneștĭ.