4 definiții pentru însoțit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

însoțit1 sn [At: TEODORESCU, P. P. 411 / Pl: ~uri / E: însoți] 1-5 Însoțire (1-5). 6 Căsătorie. 7 (Pop) Împerechere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: însoțit (s.n.)
însoțit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitul
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitul
  • ‑nsoțitu‑
plural
  • însoțituri
  • ‑nsoțituri
  • însoțiturile
  • ‑nsoțiturile
genitiv-dativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitului
  • ‑nsoțitului
plural
  • însoțituri
  • ‑nsoțituri
  • însoțiturilor
  • ‑nsoțiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însoțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi însoți
    surse: DEX '09 DEX '98