4 definiții pentru înfiera (miji)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIERÁ2, pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.

înfír și -éz, a v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfierá pers. 3 sg. înfieréază, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei).

Intrare: înfiera (miji)
  • silabație: în-fie-ra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfierare
  • ‑nfierare
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratu‑
  • înfierând
  • ‑nfierând
  • înfierându‑
  • ‑nfierându‑
singular plural
  • înfierea
  • ‑nfierea
  • înfierați
  • ‑nfierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfierez
  • ‑nfierez
(să)
  • înfierez
  • ‑nfierez
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (tu)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
(să)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierași
  • ‑nfierași
  • înfieraseși
  • ‑nfieraseși
a III-a (el, ea)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieră
  • ‑nfieră
  • înfierase
  • ‑nfierase
plural I (noi)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
(să)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierarăm
  • ‑nfierarăm
  • înfieraserăm
  • ‑nfieraserăm
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (voi)
  • înfierați
  • ‑nfierați
(să)
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierarăți
  • ‑nfierarăți
  • înfieraserăți
  • ‑nfieraserăți
  • înfieraseți
  • ‑nfieraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfierau
  • ‑nfierau
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieraseră
  • ‑nfieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfiera (miji) intranzitiv unipersonal

  • 1. regional (Despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi.
    surse: DLRLC sinonime: ivi miji 2 exemple
    exemple
    • Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94.
      surse: DLRLC
    • Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. SADOVEANU, B. 58.
      surse: DLRLC

etimologie: