21 de definiții pentru încolăcit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încolăcit1 sn [At: DA / Pl: (rar) ~uri / E: încolăci] 1-5 Încolăcire (1-5).

încolăcit2, ~ă a, av [At: DOSOFTEI, V. S. 79 / Pl: ~iți, ~e / E: încolăci] 1-2 (Care este așezat) în formă de colac. 3-4 (Pop) (Care este strâns) ca într-un cerc Si: încercuit2. 5-6 (Pop; d. ape, drumuri etc.) (Care are un traseu) șerpuit.

ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Înfășurat, învîrtit, strîns în formă de colac; încovrigat. Un uriaș mare, încolăcit pre lîngă foc, ca un șerpe. RETEGANUL, P. V. 60. [Trîmbițași] cu cornul de vînătoare încolăcit subt umere. ODOBESCU, S. III 144.

încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

COLĂCÍ1 vb. IV v. încolăci.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăcí vb. IV.

A ÎNCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

A SE ÎNCOLĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

încolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCOLĂCÍT adj. 1. înfășurat, învălătucit, răsucit, sucit. (Șerpi ~ți.) 2. v. încovrigat.

ÎNCOLĂCIT adj. 1. înfășurat, învălătucit. (Val de pînză ~.) 2. încîrligat, încovoiat, încovrigat, îndoit. (Coadă ~.)

ÎNCOLĂCÍ vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

Intrare: încolăcit
încolăcit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încolăcit
  • ‑ncolăcit
  • încolăcitul
  • încolăcitu‑
  • ‑ncolăcitul
  • ‑ncolăcitu‑
  • încolăci
  • ‑ncolăci
  • încolăcita
  • ‑ncolăcita
plural
  • încolăciți
  • ‑ncolăciți
  • încolăciții
  • ‑ncolăciții
  • încolăcite
  • ‑ncolăcite
  • încolăcitele
  • ‑ncolăcitele
genitiv-dativ singular
  • încolăcit
  • ‑ncolăcit
  • încolăcitului
  • ‑ncolăcitului
  • încolăcite
  • ‑ncolăcite
  • încolăcitei
  • ‑ncolăcitei
plural
  • încolăciți
  • ‑ncolăciți
  • încolăciților
  • ‑ncolăciților
  • încolăcite
  • ‑ncolăcite
  • încolăcitelor
  • ‑ncolăcitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încolăcit

etimologie:

  • vezi încolăci
    surse: DEX '98 DEX '09

încolăci încolăcire încolăcit colăci

  • 1. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci.
    exemple
    • Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34.
      surse: DLRLC
    • Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89.
      surse: DLRLC
    • Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111.
      surse: DLRLC
    • figurat Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71.
      surse: DLRLC
    • figurat Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284.
      surse: DLRLC
    • Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118.
      surse: DLRLC
    • Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125.
      surse: DLRLC
    • Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. REBREANU, I. 12.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre ape, drumuri) A o coti.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: coti șerpui 2 exemple
      exemple
      • Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11.
        surse: DLRLC
      • D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A încrucișa brațele sau picioarele.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încrucișa 2 exemple
      exemple
      • Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149.
        surse: DLRLC
      • Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + colac
    surse: DEX '98 DEX '09