20 de definiții pentru împovărat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împovărat, ~ă a [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 94 / V: (înv) împăv~, împohor~, împovor~ / Pl: ~ați, ~ă / E: împovăra] 1 Încărcat cu poveri. 2 Care și-a asumat o povară. 3 Copleșit2. 4 Care a primit o misiune grea. 5 (D. femei) Însărcinată. 6 (Fig) Năpădit de tristețe. 7 (Fig) Năpădit de frământări sufletești.

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Năpădit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.

ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu povară, îngreuiat. Carul împovărat rămăsese cu mult în urmă. SADOVEANU, O. VII 56. ◊ Fig. După ce povesti toate, rămase împovărat la locul său și-i tremurară mînile. SADOVEANU, Z. C. 272. Nu și-ar putea plăti trecutul întreg și ar mai rămînea împovărați și pentru viitor. REBREANU, R. I 261. Sufletu-mi împovărat De-o iubire moartă, Se ridică nempăcat Și cu el o poartă. TOPÎRCEANU, B. 84.

împovăra [At: (a. 1827) URICARIUL, VII, 101 / V: (înv) ~vora, povăra / Pzi: ~rez / E: în- + povară] 1 vrt A încărca pe cineva sau ceva cu o povară. 2 vr A lua asupra sa o povară. 3 vt A copleși. 4 vt A însărcina cu o misiune grea. 5-6 vtr (D. femei) (A face să rămână sau) a rămâne însărcinată.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. A încărca cu o povară, a apăsa peste măsură; a copleși; a îngreuia. (Fig.) De mici copii ne ferecați, Cu munci de iad ne-mpovărați Și rîdeți voi cei nendurați De plîngerile noastre. NECULUȚĂ, Ț. D. 48. Nu te teme, că... vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27.

A ÎMPOVĂRÁ ~éz tranz. și fig. A face să se împovăreze. ~ cu griji. /în + povară

A SE ÎMPOVĂRÁ mă ~éz intranz. și fig. A purta multe poveri; a încărca. /în + povară

împovărà v. a încărca cu poveri, a copleși.

împovăréz v. tr. (d. povară). Încarc mult, pun marĭ greutățĭ deasupra: a împovăra caru cu făĭnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză

împovărá vb., ind. prez. 1 sg. împovăréz, 3 sg. și pl. împovăreáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOVĂRÁT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)

ÎMPOVĂRAT adj. greu, încărcat, îngreuiat, îngreunat. (Avea spatele ~ de...)

ÎMPOVĂRÁ vb. 1. a încărca, a îngreuia, a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. v. copleși. 3. v. oprima.

ÎMPOVĂRÁ vb. v. însărcina.

ÎMPOVĂRA vb. 1. a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ grijile, necazurile.) 3. a asupri, a exploata, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

A împovăra ≠ a despovăra, a ușura

Intrare: împovărat
împovărat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împovărat
  • ‑mpovărat
  • împovăratul
  • împovăratu‑
  • ‑mpovăratul
  • ‑mpovăratu‑
  • împovăra
  • ‑mpovăra
  • împovărata
  • ‑mpovărata
plural
  • împovărați
  • ‑mpovărați
  • împovărații
  • ‑mpovărații
  • împovărate
  • ‑mpovărate
  • împovăratele
  • ‑mpovăratele
genitiv-dativ singular
  • împovărat
  • ‑mpovărat
  • împovăratului
  • ‑mpovăratului
  • împovărate
  • ‑mpovărate
  • împovăratei
  • ‑mpovăratei
plural
  • împovărați
  • ‑mpovărați
  • împovăraților
  • ‑mpovăraților
  • împovărate
  • ‑mpovărate
  • împovăratelor
  • ‑mpovăratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împovărat

  • 1. Încărcat cu o povară.
    exemple
    • Carul împovărat rămăsese cu mult în urmă. SADOVEANU, O. VII 56.
      surse: DLRLC
    • figurat După ce povesti toate, rămase împovărat la locul său și-i tremurară mînile. SADOVEANU, Z. C. 272.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu și-ar putea plăti trecutul întreg și ar mai rămînea împovărați și pentru viitor. REBREANU, R. I 261.
      surse: DLRLC
    • figurat Sufletu-mi împovărat De-o iubire moartă, Se ridică nempăcat Și cu el o poartă. TOPÎRCEANU, B. 84.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi împovăra
    surse: DEX '98 DEX '09

împovăra împovărare împovărat

  • 1. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna.
    exemple
    • figurat De mici copii ne ferecați, Cu munci de iad ne-mpovărați Și rîdeți voi cei nendurați De plîngerile noastre. NECULUȚĂ, Ț. D. 48.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu te teme, că... vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + povară
    surse: DEX '98 DEX '09