împăceluire sf [At: CANTEMIR, IST. 353 / V: (înv) păceluire / Pl: ~ri / E: împăcelui] (Înv) 1-3 Împăcare (1, 5-6).

împăcelui vtrr [At: DDRF / V: păcelui / Pzi: ~iesc / E: ctm împăcălui + pace] (Îrg) 1-2 A împăciui (1-2).

împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.

împăcelui, împăceluiesc, vb. IV (reg., înv.) a împăca, a pacifica; (refl.) a se împăca, a se împăcălui.