17 definiții pentru îmblătit (part.) îmblăcit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmblăcit2, ~ă a vz îmblătit2

îmblăti vt [At: ECONOMIA 32/5 / S și: (înv) înb- / V: (reg) ~ăci, îml~, umblăci, um~ / Pzi: ~tesc / E: vsl млатити] (Reg) 1 A bate cerealele, plantele cu păstăi etc. cu îmblăciul (1) repede pentru a scoate semințele. 2 (Pan; fig) A bătători pământul, mișcând, din picioare în timpul dansului. 3 (Fig) A bate rău pe cineva Si: (reg) a ciomăgi.

ÎMBLĂCÍ vb. IV v. îmblăti.

ÎMBLĂCÍ vb. IV v. îmblăti.

ÎMBLĂCÍ vb. IV v. îmblăti.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. (Înv.) Tranz. A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. Tranz. A bate cerealele, plantele cu păstăi etc. cu îmblăciul pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ.

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) A bate cerealele, trifoiul etc. cu îmblăciul, pentru a scoate grăunțele sau semințele. Nici vara nu muncești, nici iarna nu îmblătești. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. Cu niște frînghii groase... și udate... prinseră a-l îmblăti din răsputeri pe spete. CONTEMPORANUL, VII 101. – Variantă: (regional) îmblăcí (ALECSANDRI, P. P. 317) vb. IV.

A ÎMBLĂTÍ ~ésc tranz. 1) (cereale sau păstăioase) A prelucra cu îmblăciul (pentru a separa boabele). 2) fig. (persoane) A bate tare (cu ceva); a zdrobi în bătăi; a ciomăgi; a cetlui. /<sl. mlatiti

A SE ÎMBLĂTÍ mă ~ésc intranz. rar A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /<sl. mlatiti

îmblătì v. 1. a bate cu imblăciul, a treera; 2. fig. a bate rău, [Slav. MLATITI (din MLATŬ, ciocan)].

îmblăcésc și umblăcésc, V. îmblătesc.

îmblătésc v. tr. (vsl. mlatiti). Bat cu îmblăciu. Fig. Cĭomăgesc, ferchezuĭesc. – Și îmblăcesc și umblăcesc (d. îmblăcie, umblăciŭ). V. hondrănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmblătí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 îmblăteáscă

îmblătí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmblăteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBLĂTÍ vb. v. atinge, bate, lovi.

îmblăti vb. v. ATINGE. BATE. LOVI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmblătí, îmblătesc, vb. tranz. – 1. A bate cerealele cu îmblăciul pentru a le scoate semințele. 2. A trânti. 3. (refl.) A se agita, a se foi: „Se îmblătește de trăsnește” (Memoria, 2001: 102). – Cf. sl. mlatǐtǐ „a bate” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < sl. mlatǔ „ciocan” (Șăineanu).

îmblătí, îmblătesc, vb. tranz. – 1. A bate cerealele pentru a le scoate semințele (cu îmblăciul). 2. A trânti. 3. (refl.) A se agita, a se foi: „Se îmblătește de trăznește” (Memoria 2001: 102). – Cf. sl. mlatǐtǐ „a bate”.

Intrare: îmblătit (part.)
îmblătit2 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmblătit
  • ‑mblătit
  • îmblătitul
  • îmblătitu‑
  • ‑mblătitul
  • ‑mblătitu‑
  • îmblăti
  • ‑mblăti
  • îmblătita
  • ‑mblătita
plural
  • îmblătiți
  • ‑mblătiți
  • îmblătiții
  • ‑mblătiții
  • îmblătite
  • ‑mblătite
  • îmblătitele
  • ‑mblătitele
genitiv-dativ singular
  • îmblătit
  • ‑mblătit
  • îmblătitului
  • ‑mblătitului
  • îmblătite
  • ‑mblătite
  • îmblătitei
  • ‑mblătitei
plural
  • îmblătiți
  • ‑mblătiți
  • îmblătiților
  • ‑mblătiților
  • îmblătite
  • ‑mblătite
  • îmblătitelor
  • ‑mblătitelor
vocativ singular
plural
îmblăcit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmblăcit
  • ‑mblăcit
  • îmblăcitul
  • îmblăcitu‑
  • ‑mblăcitul
  • ‑mblăcitu‑
  • îmblăci
  • ‑mblăci
  • îmblăcita
  • ‑mblăcita
plural
  • îmblăciți
  • ‑mblăciți
  • îmblăciții
  • ‑mblăciții
  • îmblăcite
  • ‑mblăcite
  • îmblăcitele
  • ‑mblăcitele
genitiv-dativ singular
  • îmblăcit
  • ‑mblăcit
  • îmblăcitului
  • ‑mblăcitului
  • îmblăcite
  • ‑mblăcite
  • îmblăcitei
  • ‑mblăcitei
plural
  • îmblăciți
  • ‑mblăciți
  • îmblăciților
  • ‑mblăciților
  • îmblăcite
  • ‑mblăcite
  • îmblăcitelor
  • ‑mblăcitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmblăti îmblătire îmblăci îmblăcire

  • 1. învechit A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Nici vara nu muncești, nici iarna nu îmblătești. ALECSANDRI, P. P. 314.
      surse: DLRLC

etimologie: