țârcâi [At: TDRG / V: ~căi, țircăi, țâlcăi / Pzi: ~esc, țârcâi / E: țârc + -âi] (Reg) 1 vt (C. i. animale domestice) A mulge făcând să țâșnească câte puțin lapte din uger Si: a țârcoti (1), (reg) a țârcui (1). 2 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă cu greu, puțin câte puțin Si: (reg) a țârcoti (2), a țârcui (2). 3 va (Pan; d. oameni) A expectora, scoțând un sunet caracteristic. 4 vr (Fig) A apărea rar, cu greutate. 5 vt (Fig) A avea un câștig ocazional, neînsemnat Si: a ciupi (9). 6 vt A zice „țârc”. 7 vr A urina puțin câte puțin. 8 vt A stropi cu apă. 9 vi (D. sânge) A țâșni dintr-o rană.

țâlcăi v vz țârcâi

țârcăi v vz țârcâi

țircăi v vz țârcâi

ȚÎRCÎI, țîrcîiesc, vb. IV. Tranz. A mulge o vacă, o capră sau o oaie (care are lapte puțin); a mulge cîte puțin. La ocol... vacile le țîrcîia. ȘEZ. II 137. – Variante: țîrcui (PAMFILE, I. C. 21), țîrcoti (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456) vb. IV.

ȚÎRCOTI vb. IV v. țîrcîi.

ȚÎRCUI vb. IV v. țîrcîi.

ȚÎRCÎI, țîrcîiesc, vb. IV. Intranz. (Despre un lichid) A curge cîte puțin, cu greu. ♦ Tranz. (Reg.) A mulge o vacă, o capră etc., care are lapte puțin. – Din țîrc.

țîrcîĭ, a -í v. tr. (d. țîrc). Fam. Mulg cîte puțin orĭ prost. – În Trans. și țîrcotesc.

ȚÂRCÂI vb. 1. v. picura. 2. v. bura.

ȚÎRCÎI vb. 1. a picura, a țîrîi. (Apa de la chiuvetă ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

țârcâi, țârcâiesc, vb. IV (reg.) 1. a mulge puțin și prost. 2. a stropi. 3. a țâșni (sângele).

țârcoti vb. IV (reg.) a țârcâi; a mulge rău.

țârcoti, țârcotesc, vb. intranz. – (reg.) 1. A curge slab, a picura. 2. A plânge cu lacrimi. 3. A ploua mărunt. 4. A mulge ultimii stropi de lapte. – Din țârc (cf. alb. cërkë „strop”) (Scriban, MDA).

țârcoti, țârcotesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A plânge cu lacrimi. 3. A ploua mărunt. 4. A mulge ultimii stropi de lapte. – Din țârc (cf. alb. cërkë „strop”) + -oti.