înaljos [At: LET. I, 192/37 / V: ~ltgios, ~ltjos / Pl: ~uri / E: nct] (Înv) 1 av În pantă descendentă. 2 sn Nedreptate. 3 sn Neajuns. 4 sn (Îe) A face cuiva ~ul A nedreptăți pe cineva. 5 sn Jignire. 6 sn Pagubă.

ÎNALJOS adv. și s.n. 1. Adv. (Mold., ȚR) De sus în jos, la vale. A: În loc. vb. A face (cuiva) înalgiosul = a păgubi, a aduce prejudicii. Iar de au făcut cuivasi înalgiosul, tot pentru turci au făcut. URECHE; cf. CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR.; PSEUDO-MUSTE. B: Nizbrŭdo, naljosul. ST. LEX., 295. 2. S.n. (Mold.) Pagubă, neajuns. Să răscumpere rușinea și nalgiosul carele au făcut lui. IT 1689, 121^v. Nalgiuns. NCCD (gl.); cf. CANTEMIR. IST. Variante: înaltgiosul (PSEUDO-MUSTE), nalgiuns (NCCD gl.), naljos (ST. LEX., 295; IT 1689, 121^{v). Etimologie: în + al + jos(ului); nalgiuns < (î)naljos + neagiuns). Cf. p o z n ă (1).

înaltgios sn, av vz înaljos

înaltjos sn, av vz înaljos

naljosul av vz înaljos

înalgĭós n., pl. urĭ (d. înalt și gĭos = jos, după ngr. anokáto. V. anocato). Mold. L. V. Pagubă, neajuns: a face cuĭva înalgĭosul. Spre înalgĭos, spre partea de jos. – Și înaltgĭos. V. huștĭulĭuc.

înaljos adv. (înv.) în jos, cu coborâș, repede.