țăruză, -e, (țeruză, țărujă), s.f. – Condei (de piatră); plăibaz (ALR 1965: 915). Cărbune de scris pe tăbliță (Țurcanu 2008). Cu sensul de „creion” atestat în Giulești, Vad, Săpânța, Sighet, Rona, Ieud, Dragomirești (ALR 1973: 691), dar și în satele rom. din dreapta Tisei (DRT). Termen atestat în Trans., Maram. și Banat. – Din magh. ceruza „creion” (Țurcanu 2008: 92).