țâíș, tâișuri, (tâiș), s.n. (reg., înv.) 1. Faptul de a se ține cu cineva, de a fi căsătorit cu cineva: „Io o iubăsc pă Mărie și cu aceie mi-oi face rând. Grăiesc cu ie de țăiș. Îi fată de treabă și găzdacă și bună de făcut cu ie casă” (Bilțiu, 2007: 272). 2. Faptul de a ține animale, de a îngriji de ele: „Țiișul marhălor” (Faiciuc, 2008: 770). – Et. nes., probabil der. din ține.