ȚINTAT adj. Cu o țintă albă în frunte (vorb. de cai, vite sau de alte animale) (🖼 5138): iată craiul codrului (= cerbul), ~ în frunte, cu coarnele rămuroase ca crengile unui stejar (GN.); Prinde-mi pe murgul cel ~ (ALECS.-p.); avea și el o păreche de boi... porumbi la păr... țintați în frunte (CRG.); Am pe un munte Oi mii și sute, Toate sînt ~e ’n frunte #(GOR.), ghicitoare despre „nuiele”.