țifrășag, țifrășaguri, s.n. – (reg.) 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu’ fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc, 1998). (Trans., Maram.). – Din magh. cifraság „ornament” (MDA).