țifrășag, -uri, s.n. – 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu’ fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc 1998). Termen atestat în Transilvania și Maramureș. – Din magh. cifraság „ornament” (MDA).