Definiția cu ID-ul 953398:
Arhaisme și regionalisme
țicău, țicăuri, s.n. – (reg.) Vârf de deal; loc izolat, ascuns. ♦ (top.) Țicău, sat aparținător de orașul Ulmeni (Codru). – Din țic „vârf de deal” (< ciucă „măgură”) (MDA); var. a lui țiclă, țiclău.