țicleu, țiclaie, (țiclă, țiclău, țiclu, țiclei, țiglău, țâclă), s.n. – (reg.; arh.) Stâncă foarte ascuțită, vârf de deal, pisc, culme. ♦ (top.) Țâcla, deal în Băiuț; Țâclău, deal în Baba; Țiclei, deal în Rohia; La țiclu, deal în Cupșeni (Vișovan, 2008). Toponim în Odești (Codru): Țicleu, deal alungit între două pâraie care se întâlnesc (Odobescu, 1973); și Rohia (Lăpuș): Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (Birdaș, 1994: 46): „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea, 1906: 501). ♦ (onom.) Țicle, Țiclea, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din țiclă (< magh. szikla „stâncă”) (DEX, MDA); poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas, 1994); posibil cuv. autohton (Philippide).