țicleu, țiclaie, (țiclă, țiclău), s.n. – Stâncă foarte ascuțită, vârf de deal, pisc. Atestat ca toponim în Odești (Codru): Țicleu, deal alungit între două pâraie care se întâlnesc (Odobescu 1973) și Rohia (Lăpuș): Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (Birdaș, 1994, 46): „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea 1906: 501). – Din magh. szikla „stâncă” (DEX); Poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas 1994).