țicléu, țiclaie, (țiclă, țiclău, țiclu, țiclei, țiglău, țâclă), s.n. (arh.) Stâncă ascuțită, vârf de deal, pisc, culme: „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea, 1906: 501). ■ (top.) Țâcla, deal în Băiuț; Țâclău, deal în Baba; Țiclei, deal în Rohia; La Țiclu, deal în Cupșeni; Țicleu, deal alungit între două pâraie, în Odești (zona Codru); Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (în Rohia) (Birdaș, 1994: 46). ■ (onom.) Țicle(a), nume de familie în jud. Maram. – Din țiclă (< magh. szikla „stâncă”) (DEX, MDA); poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas, 1994); posibil cuv. autohton (Philippide).