țarină, țarine, (țarnă, țarincă), s.f. – „Locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALRRM, 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi, 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem: 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu, 1981). În exp. țarina de fân = cosalău (ALRRM, 1971: 422): „...Tăt o aldină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea, 1906: 438). – Cf. srb. carina „bir, dare” (DER, DEX, MDA); termenul autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981: 405-406).