țambal (-le), s. n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal).